May 28, 2011

Margareta Paslaru - Ambasadorul Anului European al Voluntariatului 2011


Pe lângă faptul că a cântat şi a încântat publicul timp de cinci decenii, Margareta Pâslaru a fost desemnată Ambasadorul Anului European al Voluntariatului în 2011. Cu ocazia spectacolului dedicat Zilei Europei, artista a pregătit un grup de elevi de la Şcoala numărul 45 „Titu Maiorescu” cu un jingle pe care l-a compus personal, „Fii voluntar”,melodie ce a încântat publicul şi a transmis un mesaj important.
FJSC: Faceţi voluntariat încă din anii ’80 peste Ocean, iar din 1993 aţi început să donaţi drepturile rezultate din vânzarea CD-urilor.

Margareta Pâslaru: Artistul din mine a simţit nevoia să contribuie prin a ceda 100% drepturile de autor ale CD-urilor. De atunci şi până în prezent toate CD-urile au avut o finalitate umanitar caritabilă. Astfel, au beneficiat atât UNICEF şi Crucea Roşie, cât şi Spitalul Grigore Alexandrescu, unde voluntariez din 2006 şi unde pregătim aniversarea a 125 de ani de existenţă a spitalului. Cu această ocazie, va prinde viaţă o altă dorinţă de-a mea, aceea de a citi seara la culcare copiilor scurte poveşti pe calea undelor, „Somn usor, copii!”. De altfel, toate acţiunile de voluntariat derivă din proiecte artistice.
FJSC: Cum a început voluntariatul pentru dumneavoastră, ce anume v-a determinat să faceţi acest lucru?

M.P.: A fost o pornire firească. Am descoperit frumuseţea acestor activităţi care m-au inspirat să creez propriul motto: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim ‘numele’spre binele altora.”.
„Mâncare pe roate” a fost prima acţiune de voluntariat, în cadrul căreia distribuiam alimente calde la domiciliul persoanelor în vârstă, ce aveau probleme de sănătate; aceasta avea loc in ziua mea liberă.
Apoi, am filmat programul „The Food Bank” în Hillside, statul New Jersey, unde am învăţat sistemul de operare. Încă din anul 2000, am încercat să introduc în România acest concept şi iată, s-au împlinit doi ani de când cu sprijinul Crucii Roşii, 5000 de voluntari distribuie pachete la domiciliul nevoiaşilor. Aş vrea să mulţumesc populaţiei şi persoanelor care au contribuit la reuşita acestei acţiuni.
FJSC: Credeţi că veţi avea un impact asupra persoanelor care vă admiră, le veţi impulsiona să facă acest lucru?

M.P.: Acţionez din suflet, fără să mă gândesc dacă iniţiativa mea este apreciată în totalitate, dar admiratorii mei au fost în prima linie.
FJSC: Ce proiecte aţi mai realizat?

M.P.: În Statele Unite ale Americii, pe lângă “Children's Day” , “The Food Bank”, “Art Exchange”, am filmat programe pentru nevăzători . De asemenea, am filmat programul "Bridges". În cadrul acestuia era vorba despre un pod uman al generozităţii, ajutoarele veneau din statul New Jersey, iar persoanele nevoiaşe trăiau în Manhattan, pe sub poduri. Hainele donate erau curăţate, sortate pe măsuri si ambalate în pungi de hârtie.
FJSC: Ca urmare a numeroaselor acţiuni şi campanii pe care le-aţi dezvoltat de-a lungul anilor, pentru experienţa obţinută, aţi fost desemnată Ambasadorul Anului European al Voluntariatului 2011. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?

M.P.: Onoarea acordată la 4 februarie în cadrul Conferinţei Naţionale reprezintă şi o deosebită responsabilitate. Întregul an voi participa la un program creat de Reprezentanţa Comisiei Europene. Deja am vizitat câteva şcoli în căutarea talentelor, există, de altfel, un site dedicat campaniei “Europa, casa noastră”, unde puteţi găsi detalii şi unde vă puteţi înscrie.

De altfel, am creat programul “Voluntarii Muzicii” despre care veţi mai auzi. Programul a demarat chiar la şcoala în care am învăţat ABC-ul, Şcoala cu clasele I-VIII numărul 45 “Titu Maiorescu”. Îmi face plăcere să lucrez la acest proiect, cu atât mai mult cu cât este primul de acest gen. Vom încerca să readucem profesori de muzică, pensionari cărorora le-ar face plăcere să lucreze o oră pe săptămână cu elevii dotaţi, încurajându-i. Şi pentru că sunt dedicată muzicii şi toate acţiunile voluntare au derivat din proiecte artistice, trebuie să amintesc faptul că tema - jingle „Fii voluntar”, pe care aţi ascultat-o la eveniment, a devenit tema campaniei „Europa, casa noastră”: „Fii voluntar...eşti liber să alegi pe cine vrei să ajuţi; Europa, casa noastră”.


Mădălina Mişu, Raluca Nanu
(FJSC, an1)

No comments:

Post a Comment